București și Împrejurimi

La plimbare prin Pădurea Băneasa – Un Colţ de Rai lângă Bucureşti

Hai la plimbare prin Pădurea Băneasa și bucură-te de acest colţ de rai situat chiar la marginea Bucureștiului! 

E weekend și e soare afară iar tu cauți soluții de a te relaxa și bucura de vremea caldă?

Iată cea mai bună propunere: o oază de liniște și verdeață la doar 13 km distanță de centrul Bucureștiului!

  1. Localizare
  2. Intrare Pădurea Băneasa. Cum ajungi aici?
  3. Ce poți face la Pădurea Băneasa?
  4. Trasee prin pădure
  5. Unde mâncăm la Pădurea Băneasa?
  6. Bine de știut!
  7. Alte păduri lângă București
Padurea Baneasa

Localizare

Pădurea Băneasa este situată la nord de București și ocupă circa 800 hectare.

La marginea sa, în partea de sud, este disponibilă spre vizitare Grădina Zoologică.

Intrare Pădurea Băneasa. Cum ajungi aici?

1. MAȘINA PROPRIE

În caz că porneşti la drum cu maşina, poți sta fără grija locului de parcare.

Lângă indicatorul care te informează ca ai ajuns la destinație, există și o mică parcare gratuită. Lasă mașina acolo și pornește la pas spre intrarea propriu zisă în pădure.

Adică pe drumul de mai jos. 🙂

Intrare Padurea Baneasa

2. TRANSPORT ÎN COMUN

O altă opțiune de a ajunge la Pădurea Băneasa este cu STB – linia 301.

Stația de autobuz este lângă același indicator menționat mai devreme, de unde poți porni pe jos pe drumul din imagine.

Și o veste bună: vei găsi stație de autobuz și la intrarea și la ieșirea din pădure!

Ce poți face la Pădurea Băneasa?

  • Dacă vrei pur și simplu să te bucuri de o plimbare prin Pădurea Băneasa, așteaptă-te ca timp de cel puțin o oră să fii înconjurat de copaci verzi, ciripit de păsărele şi biciclişti ce apar din loc în loc.
  • Iar dacă tot am menționat de bicicliști, dacă ai o bicicletă, atunci pădurea este locul perfect pentru tine! Drumul este în cea mai mare parte drept, dar pe ici pe colo dai și de câteva denivelări. Asta ca să simți puțină dificultate și adrenalină. Aproape ca la munte!
  • O altă activitate prin care să arzi calorii și care este la fel de comună prin Pădurea Băneasa este jogging-ul. Nu-i de mirare că aici au loc anual fel de fel de competiții precum neasa Race sau Băneasa Forest Run.
  • Cauți doar relaxare? Nicio problemă! În tot acest spațiu verde vei găsi numeroase locuri numai bune pentru picnic.

Iar dacă ești însoțit de copii, ce mod mai frumos de a încheia o plimbare prin pădure, decât cu o vizită la Grădina Zoologică?

O găsești la ieșirea din Pădurea Băneasa și îți asigură garantat câteva ore de relaxare și explorare printre sutele de exemplare prezente.

Gradina Zoologica Bucuresti - intrare

Trasee prin pădure

Nu strică niciodată să fii bine pregătit! Cei de la 3atlon.ro au elaborat un traseu prin Pădurea Băneasa, pe care îl poți urma pentru a te bucura de tot ce are această locație mai bun de oferit.

Traseu cu bicicleta prin Pădurea Băneasa

Trasee Padurea Baneasa

Detalii Traseu:

  • Distanță: 21 km
  • Tip: alergare, bicicletă
  • Dificultate: ușor

Unde mâncăm la Pădurea Băneasa?

Știu că pădurea te îmbie la un grătar, dar cum asta nu este permis, vei vedea că sunt și alte opțiuni în jur.

La ieșirea din Pădurea Băneasa, chiar lângă Grădina Zoologică, sunt câteva terase care te ademenesc cu fel de fel de mirosuri.

Și da, te poți bucura aici de mici și bere pe săturate, ca să închei aventura într-o notă tradițională.

Restaurant langa Gradina Zoologica Bucuresti

Bine de știut!

Bineînțeles că natura vine la pachet și cu ceva dezavantaje, nu?

În acest caz, vorbim de inamicul nr. 1 al oamenilor pe timpul verii: țânțarul!

Nu-l lăsa să se joace cu buna ta dispoziție și ai grijă să te protejezi împotriva lui. Crede-mă pe cuvânt că în aceste spații verzi este cu adevărat nemilos.

Alte păduri lângă București

Vrei să afli ce alte păduri poți vizita pe lângă București? Iată câteva sugestii pentru tine!

Pădurea Pustnicu. Este situată la doar 20 km de București. Poți închiria aici ambarcațiuni pentru o plimbare pe apă sau te poți bucura de o masă bună la complexul turistic de pe marginea lacului.

Pădurea Snagov. Unde te așteaptă Lacul Snagov și unde poți practica diverse sporturi nautice.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dana Paraschiv (@danaparaschivcom)

Pădurea Cernica. La doar 14 km distanță de București și unde te poți bucura de drumeții cu bicicleta sau la pas. Tot aici poți vizita și Mănăstirea Cernica, cel mai mare așezământ monahal de cultură, spiritualitate și artă religioasă din țară.

Parcul Natural Comana. La doar 30 km de București, te așteaptă cu numeroase activități pentru toate vârstele. Plimbări cu barca, trasee prin copaci pentru cei mici, numeroase terase și peisaje de vis, sunt doar câteva dintre bogățiile acestui loc.

Și știai? Zona este declarată sit de protecție avifaunistică adăpostind un număr de 1153 specii de plante, 212 specii de păsări, 37 specii de mamifere, 30 de specii de pești, 10 specii reptile, 141 specii de nevertebrate și 8 specii amfibieni.

Mogoșoaia. Ce mod mai frumos de a încheia această listă de sugestii? Palatul Mogoșoaia, lacul și pădurea te așteaptă cu o paletă largă de activități, precum schi nautic, plimbări pe lac sau picnic la palat.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dana Paraschiv (@danaparaschivcom)

Indiferent de locația aleasă, fie că ieși la plimbare în Pădurea Băneasa sau în alte spații verzi, nu uita să tragi adânc aer în piept și să te bucuri de natura care te înconjoară.

Iar dacă vrei să rămâi totuși între “granițele” Bucureștiului, iată câteva obiective în aer liber pe care le poți vizita!

Dacă ți-au fost de ajutor sugestiile sau dacă ai propriile tale colțuri de rai în jurul capitalei de care ești atașat, lasă un comentariu și hai să le facem cunoscute și altora!

Spor la călătorit!

Vezi și...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.